Asociația Excelsior

Concursuri și competiții

Asociația Excelsior își propune organizarea de concursuri și competiții, dedicate tinerilor performanți, în scopul dezvoltării personale, al spiritului competițional, dar și al celui de echipă. Aceste concursuri vor urmări comunicarea și relațiile stabilite între participanți, iar cei care vor fi învingători vor primi premii educaționale. Dacă dorești să fii la curent cu activitățile propuse de noi, urmărește-ne pe pagina oficială de Facebook

 

Copyright © Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație