Asociația Excelsior

Politica de Securitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație  prelucrează date cu caracter personal, cu respectarea principiilor menţionate în continuare, în scopuri legitime.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează prin mijloace mixte (manuale şi automate), cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea, confidenţialitatea şi respectarea drepturilor persoanelor vizate.

1. PRINCIPII ALE PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

  • Notificarea: Operatorul de date cu caracter personal este notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
  • Legalitatea: Prelucrarea datelor cu caracter personal sunt prelucrate cu bună-credinţă şi se face în temeiul şi în conformitate cu prevederile legale;
  • Scopul bine-determinat: Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopuri bine determinate, explicite şi legitime, adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
  • Confidenţialitatea: Persoanele care prelucrează, în numele Asociației, date cu caracter personal au prevăzut în contractul de munca/voluntariat şi în fișa postului o clauză de confidenţialitate;
  • Consimţământul persoanei vizate: Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile menţionate în Legea nr. 677/2001 şi alte date prevăzute de acte normative, este realizată cu acordul persoanei vizate;
  • Informarea: Persoana este informată de către instituţia care prelucrează datele personale ale persoanei vizate;
  • Stocarea: Datele cu caracter personal nu se stochează pentru o perioadă mai lungă decât este necesar pentru realizarea scopurilor în care au fost colectate.
  • Protejarea persoanelor vizate: Persoanele vizate au dreptul de acces la datele care sunt prelucrate, de a interveni asupra acestora, de opoziţie şi de a nu fi supus unei decizii individuale, precum şi dreptul de a se adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanţei de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de lege, care le-au fost încălcate;
  • Securitatea: Măsurile tehnice şi organizatorice de securitate a datelor cu caracter personal sunt stabilite pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat. Posibilitatea de alterare a datelor accesate este protejată prin firewall precum şi de soluţii antivirus actualizat permanent.

2. DREPTURILE PERSOANEI VIZATE

  • dreptul de a obţine de la Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, la cerere şi în mod gratuit, confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu prelucrate de Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație;
  • dreptul de a obţine de la Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, la cerere şi în mod gratuit rectificarea sau actualizarea în special a datelor incomplete sau inexacte, pe baza actelor doveditoare;
  • dreptul de a obţine de la Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, la cerere şi în mod gratuit transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă cu Legea nr. 677/2001;
  • dreptul de a obţine de la Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, la cerere şi în mod gratuit notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele oricărei operaţiuni efectuate conform pct. 2) sau 3), dacă aceasta notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un effort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat;
  •  dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare; în caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză;
  • dreptul de a vă adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care au fost încălcate.

De asemenea, pentru a reclama nerespectarea drepturilor garantate de Legea nr. 677/2001 persoana vizată se poate adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau/şi instanţelor de judecată.

3. SECURITATEA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație certifică faptul că îndeplineşte cerinţele minime de securitate a datelor cu caracter personal.

Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație utilizează metode şi tehnologii de securitate, împreună cu politici aplicate salariaţilor şi proceduri de lucru, inclusiv de control şi audit, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate conform prevederilor legale în vigoare.

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană. Scopul colectării datelor este: participarea la cursuri/workshop-uri/evenimente organizate de Asociație, înscrierea ca membru/voluntar în cadrul Asociației, înregistrarea la newsletterele Asociației sau pe site-urile deținute de Asociație. Datele sunt colectate exclusiv cu acordul persoanelor vizate. Orice persoană are dreptul de a refuza transmiterea datelor, ceea ce duce la suspendarea serviciilor oferite de către Asociație persoanei în cauză.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai partenerilor contractuali ai Asociației, în condiții de siguranță și cu acordul persoanei vizate.

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor*. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai curând posibil.
_______________________________________________________________
Observaţie:
*orice persoană are dreptul de a se opune, pentru motive legitime, la prelucrarea datelor ce o privesc. Acest drept de opoziţie poate fi exclus pentru anumite prelucrări prevăzute de lege (de ex.: prelucrări efectuate de serviciile financiare şi fiscale, de poliţie, justiţie, securitate socială). Prin urmare, această menţiune nu poate figura dacă prelucrarea are un caracter obligatoriu;
*orice persoană are, de asemenea, dreptul de a se opune, în mod gratuit şi fără nici o justificare, la prelucrarea datelor sale personale în scopuri de marketing direct.

Copyright © Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație